Nou! Scoala de vara 2023

Pandemia de Covid 19 a generat o situatie fara precedent in intrega lume, iar unul dintre cele mai afectate domenii a fost invatamantul. Ne-am confruntat cu situatii din cele mai dificile: scolile au fost inchise, au fost anulate sau amanate cursuri si examene, iar mii de copii au fost obligati sa parcurga materia scolara on-line.
In tarile cu venituri mici si medii, aproape 70% dintre copiii pana in zece ani nu pot citi sau intelege un text simplu, avertizeaza Banca Mondiala, UNESCO si UNICEF. Scoala on-line nu a fost accesibila pentru toti copiii iar unii nu au putut tine pasul cu acest sistem, astfel incat nivelul de pierdere a cunostintelor este unul ridicat. Toate acestea vor avea consecinte foarte grave asupra veniturilor si bunastarii acestor generatii de copii si familiilor acestora.
Toti cei implicati, elevi, familiile lor si profesori au incercat si incearca in continuare sa schimbe acest trend. Stim ca vine vacanta insa nu e cel mai indicat sa lasam garda jos. Ca sa obtinem rezultate bune, chiar performante, trebuie sa ne antrenam in continuu. Cei care participa la olimpiade se antreneaza doar inainte de olimpiada? Nu. Ci de cand au terminat olimpiada precedenta, chiar daca nu au luat medalii. Sportivii insista si pana la urma si castiga. Asa trebuie sa fim si noi si mai ales copiii. Daca vor sa performeze, sa castige in viata trebuie sa se antreneze. Acum intelegem si partea aceea ca pe vacanta nu prea mai e chef, vor sa se joace, vor sa se distreze, sa se relaxeze.
Tocmai de aceea, centrul nostru de meditatii vine cu o super oferta pe perioada vacantei: cumpara un abonament de 10 sedinte cu plata integrala si vei beneficia de 14 “antrenamente”, cate unul pe saptamana.
Nu-ti face griji ca nu reusesti sa ajungi in fiecare saptamana la noi. Nu pierzi nimic. Sedintele se reporteaza si dupa vacanta, pana la 30.09.2023.
In plus, toti cei care se inscriu acum la Scoala noastra de vara si achita abonamentul integral beneficiaza de mentinerea pretului actual pentru tot anul scolar 2023-2024!
Pe langa aceste avantaje venim si cu surprize placute gen ateliere de creatie, vizite la muzee, chiar si iesiri la film. “Antrenamentele”, adica sedintele, vor avea loc si in cadrul natural, daca ne permite vremea.
Atentie! Cei care trec din toamna in clasa a 8-a, respectiv a 12-a , se aplica tarifele corespunzatoare pentru clasele respective.
Perioada de inscriere si de valabilitate a ofertei :16 mai – 15 iunie 2023
NOU! Daca te-ai gandit totusi ca copilul tau sa mai ia si o pauza, mai ales daca nu intra in clasa a 8-a sau a 12-a, oferim varianta platii in 2 transe a abonamentului de 10 sedinte. Ideal ar fi ca aceste sedinte sa fie efectuate pe timpul vacantei. Insa, nu-ti face griji: se pot reporta maxim 2 sedinte si pana la 30.09.2023.
A, si era sa uitam. Cel mai mare avantaj este acela ca ai locul rezervat la profesorul tau favorit in anul scolar 2023-2024. Garantat!
Daca te-ai gandit sa iti inscrii copilul dupa vacanta, exista riscul sa nu mai fie locuri libere. Asa ca nu ezita. Investeste inteligent in copilul tau. Noi suntem alaturi de tine. Contacteaza-ne negresit.
Lista de preturi pentru abonamentele noastre o puteti consulta AICI….
Pentru orice detalii suplimentare ne puteti contacta la 0720788997 (si pe whatsapp) sau prin formularul de contact din pagina.
Nu uita! Timpul este cea mai limitata resursa. O data pierdut e bun pierdut. Nu-l mai poti recupera. Fa ca copilul tau sa fie elevul nostru si iti garantam ca inflatia nu va avea nici un efect asupra pretului abonamentului in anul scolar 2023-2024.
Ganduri bune,
TOP MEDITATII